2012 in pictures

January

February

March

April

May

June

July

 

August

September

October

November

December

Tribute to my father

Mi-am dorit mereu un tattoo. Cineva mi-a spus mai demult ca atunci cand iti faci un tatuaj ar fi bine sa fie foarte reprezentativ, pentru ca daca tot il vei purta toata viata ...

Asa ca m-am decis. Imi fac tatuajul. Uitasem initial sfatul. Am inceput sa caut pe net poze si sa corelez cu diferite elemente care ma reprezinta: quotes, animale, desene, etc. Insa nimic nu se aseza anume, nu puteam pune degetul pe x chestie si nu puteam sa o simt in acelasi timp ca e 100% a mea. In acelasi timp m-am gandit ca vreau ceva unic, care sa nu mai existe in lumea aceasta in tatuajul altcuiva.

Mi-am amintit de sfat. Si fara sa-mi explic cum a aparut in mintea mea un desen. Este un desen pe care tatal meu il desena cand era mic. Mi l-a transmis si mie cand eram mica, este acel gen de desen pe care il ai ca emblema la o varsta, pe care il pui obsesiv peste tot, pe bancile de la scoala, pe caiete ...

In secunda 2 m-am decis: acesta este tatuajul! Este unic, este reprezentativ si exprima ceva de pret: dragostea mea pentru tatal meu.

Asa ca, va rog sa faceti cunostinta cu tatuajul fara nume:

Relaxare ladies!

Cu ce se diferentiaza femeile unele de altele? Poate unii vor sari sa zica: prin frumusete sau prin intelgenta. Intr-adevar cele doua elemente sunt clar definitorii. Ne dau un anumit statut si ne claseaza undeva anume. 

Eu voi sari sa zic: prin relaxare. O femeie relaxata, degajata si lejera cu ea insasi le subclaseaza si pe frumoase si pe destepte. Aceasta femeie va atrage toate privirile pentru ca da, oamenilor le este atat de greu sa fie relaxati cu ei insusi.

Insa, relaxarea nu se naste in noi ci se dobandeste. Se modeleaza odata cu expereinta si se rafineaza odata cu varsta. Pretul ei este insa de nepretuit :)

Mix de melodii in suflet plin

Asculta.

Sta tolanit in pat, zace jumatate invelit, ca si cand se pregateste de un somn adanc. Dar pe cine pacaleste? Nu-i e somn deloc. Negru de deloc. 

Mi-au spus ca melodiile le atragi asupra ta, la fel ca si intamplarile dupa gandurile tale. Nu simti nimic care sa se potriveasca cu melodia ta? Replay it and listen it better. 

Asculta. S-a tolanit in pat, zace juma...

Se opreste un pic. Se opresc din ce? Doar zacea in pat. Se opresc sa se gandesca la ceva. Cand a fost ultima oara cand a fost al cuiva? Sau a fost vreodata al cuiva? Sau este acum al cuiva? Sau exista notiunea asta de "i am yours" ? Notiune pentru care si-a gasit o cu totul alta definitie acum.

In timp ce se ridica sa deschida laptopul pe care de abia il inchisese (am spus, se pregatea de un somn adanc care nu avea de gand sa apara oricum), se hotaraste sa scrie. Asculta melodia sus mentionata si incepe sa scrie, revoltat ca nu, nu poate spune ca este al cuiva. 

Asculta.

Ca nu, nu este in punctul in care printre prioritatile lui se amesteca vreo idee in care isi poate desface sufletul in doua bucati si poate baga pe cineva acolo cu care sa-si imparta micile incantari pe care le vede zi de zi, disperarile pe care oricum si le rezolva singur, dar pentru care are nevoie sa fie ascultat. 

Asculta.

Nu, nu este in momentul ala in care isi poate desface sufletul in doua, pentru ca demult s-a inchis in asa fel de sigur incat o singura persoana l-a putut deschide, dar care n-a stiut sa mai iasa de acolo. 

Oare?

Un labirint din boscheti verzi, mai mari decat inaltimea noastra, precum cel din Alice in Wonderland.

Noi suntem Alice? Oare drumurile noastre sunt facute sa serpuiasca neincetat pe culoarele labirintului, fara sa stim ca defapt acesta nu are nici o iesire? Si ca ne incurcam si alergam doar in speranta ca vom iesi, insa fara sa stim din start regula jocului: nu exista final.

Oare Fericirea se afla pe culoare sau la capatul labirintului? Oare ar trebui sa privim calatoria catre ea si nu sa cautam a face un scop in sine de-a o gasi? Pe ea .. Fericirea ... 

Oare ne este dat unora dintre noi sa ne intalnim doar, pe culoare, sa ne lovim unul de altul fara a continua cautarea impreuna? Oare sunt oameni care incearca sa caute impreuna fiind total sinceri ca isi doresc acest drum in doi? Sau oare acestia se mint pe ei, doar din teama singuratatii?

Oare cate chestii ma mai pot intreba si oare cand voi gasi anumite raspunsuri?

Dani

Nu o cunosc personal pe Dani insa o cunosc foarte bine pe mama ei. De obicei stau departe de aceste povesti, poate pentru ca sunt mult prea impresionabila si ma emotionez prea tare la lucruri de acest gen. Asa ca prefer sa nu ma implic pentru sanatatea mea emotionala.

Insa de data aceasta toata familia mea a fost atat de implicata incat nu am putut sta departe. Ai mei au strans bani de la cunoscuti si desigur chiar ei au donat o suma considerabila. Au mers la Crucea Rosie si tin legatura cu ei. Plus ca mama mea vorbeste zilnic cu mama lui Dani, for moral support. M-am decis sa ajut cu ce pot, stand deoparte de Dani in sine. Sau poate cine stie, intr-o buna zi imi voi face curaj sa merg sa o cunosc.

Dani are 7 ani si are cancer. Nu cred ca trebuie sa mai zic altceva mai mult, cred ca un singur cuvant a definit toata povestea.

Eu voi ajuta cu un blog si cu diferite legaturi pe la fundatii & asociatii de acest gen, pe care le mai stiu. Si desigur cu publicitate on-line a cazului. In Februarie voi ajuta sigur cu redirectionarea a 2% catre ea, de la colegii (sper sa am succes) si de la prieteni.

kiddo va face mult lobby, va contacta fundatiile, va merge prin institutii si va tine legatura cu Dani si familia ei.

Desi poate  multora le este greu sa inteleaga (cum mi-a fost si mie pana acum), insa am aflat ca acestor oameni le sunt in egala masura de ajutor orice vorba buna cat si orice leut in plus primit. 

Asa ca, voi reveni curand cu blogul lui Dani.

Black and white obsession

Daca ar trebui sa ma identific cu un stil artistic atunci acesta ar fi stilul Gotic. Asa imi explic de ce am fost impresionata de garguii catedralelor Notre Dame si Sacré-Cœur. Tot asa imi explic pasiunea pentru pozele black & white sau de ce imi plac accesoriile din piele neagra si metal.

Am facut o selectie de poze pe care le simt gotice. Enjoy black & white gothic feeling:

 

 

 

 

Ma exprim

Cateodata ma exprim in cuvinte, alteori prin muzica. 

Ma scurg, ma simt si ma inalt prin muzica. 

Cand pun cuvintele jos inseamna ca nu pot sa le rostesc. 

Cand ascult acea muzica inseamna ca nu pot sa iti vorbesc.

Alte dati astern culori, la intamplare insa fiecare pata pe care o pun asterne un anume sentiment.
Uneori ma exprim prin poze.
Ating sau caut un detaliu, focalizez sentimente si imortalizez clipa.

Iar tu, daca nu poti citi aceste codificari inseamna ca suntem in timpuri paralele.

Christmas time

De cateva saptamani vad si aud in jurul meu acelasi zumzet obositor al Craciunului. Haos in oras, haos la cumparaturi, toata lumea alearga dupa ceva. Cu totii ne revarsam bogatiile pe cadouri, vacante, mancare si bautura. Am vazut brazii de Craciun ai "prietenilor" mei feisbucuiti, am primit mailuri de sarbatoare de la colaboratorii de la job, am auzit colinde saptamani in sir pe la metrou, am fost la petreceri de Craciun. 

Liste de cadouri, Secret Santa, fapte bune, colinde, brazi, luminite ... 

Particip si eu detasata la toata pregatirea, chiar mi-am facut datoria anuala de-a cumpara cadouri celor dragi. Ma intreb din nou de ce fac toate aceste lucruri daca nu simt spiritul Craciunului, de ce ma las luata de val de niste evenimente care ar trebui sa ma sara pe mine anul acesta?! Hmmm...poate pentru ca atunci cand sunt sarbatori iti vine sa lasi putin egocentrismul tau deoparte pentru bucuria celorlalti...

Wish list: Aurora boreala

De ceva timp mi-am adus aminte de un vis mai vechi de-al meu, poate si datorita faptului ca este iarna si frig iar acest vis incape perfect in peisaj. Recunosc ca este un "vis copiat", insa nu suntem tot timpul originali pana in maduva oaselor, cateodata ne mai inspiram...

Acum cativa ani o prietena buna de-a mea mi-a spus care ii este visul cel mare: sa vada aurora boreala. Acolo, live, sa fie in mijlocul ei. Initial am zis ca pare dragut (fara sa tresar prea tare la ideea ei). Cu timpul mi s-a intiparit in cap. Fata aceasta ce sa zic, mi-a insuflat aceeasi dorinta.

Poate si pentru faptul ca anul acesta am privit prima zapada cu alti ochi, mi-am adus aminte si de acest fenomen cu totul deosebit. Eu il voi pune clar pe lista "once in a lifetime".

Iata si un filmulet care m-a facut sa imi doresc si mai tare sa traiesc pentru cateva clipe in acest joc de culori al naturii:

OvidiuRo, Dealu Frumos, BNAB, Comuna Potlogi si Dani.

Nu pot sa dorm. Am tot felul de lucruri in minte care tin departe somnul. Voluntariat, facultate, planuri de bataie, proiecte, initiativa, initiativa, initiativa. In ultimele luni am inceput sa ma implic in diverse actiuni de voluntariat, lucru ce a venit de la sine, fara sa ma gandesc prea tare inainte de ce fac asta sau pentru ce. Totul a inceput acum cativa ani, in liceu, cand mama mea m-a rugat...sa ma joc cu copiii in scolile de vara de la OvidiuRo. Mai tarziu a urmat Dealu Frumos, unde mi-am dat seama cat de fain este sa-ti faci prieteni in voluntariat: nu exista competitie, oamenii care se implica au bagajelul lor de povesti pt care sigur merita sa stai treaz dupa o zi de munca, inveti Mafia si complotezi pt tort surpriza. La Bienala de Arhitectura, m-am prins de unde vin anumite lucruri si cum se organizeaza asemenea evenimente. "Comuna Potlogi" este pagina de Facebook, idee a lui Remus, iar eu il ajut cand pot, cum pot fiindca are dreptate: lumea trebuie sa stie despre noi. Acum. Acum ma pregatesc sa incep o strangere de fonduri pt Dani. Dani de curand a fost diagnosticata cu cancer osos. Dani are 7 ani. Dani este din Pitaru, satul unde m-am nascut. Incerc sa inteleg de ce ideea de a-i ajuta pe necunoscuti ma framanta, ma consuma si ma face sa ma simt bine in acelasi timp. In afara explicatiilor care se deduc de la sine, de unde am initiativa? Aseara am gasit raspunsul: nu seman cu parintii mei, parca as face parte dintr-o alta familie, daca nu ar fi fratele meu cu care am cateva trasaturi in comun. Nu am ochii albastri, nu sunt bruneta si par drept n-am, nu sunt la fel de inalta ca si ei, nu am inclinatii muzicale, iar de matematica am stat departe cand a venit liceul, domeniul pe care mi l-am propus nu vizeaza invatamantul, nu am viteza de reactie si pana acum nu am facut multe lucruri ca sa ma descurc singura. Dar...dupa multe neasemanari, stiu ca seman cu ai mei cand vine vorba de initiativa. Acum inteleg de ce ne zbatem atat pentru ceilalti: pentru ca la un moment dat iti este suficient ce ai, ce ai invatat, ce simti; la un moment dat trebuie sa imparti cu cineva.

Miky's world

Cam cu cateva zile inainte de sfarsitul de an trebuia o intalnesc pe Miky in Gara de Nord, pentru a lua impreuna trenul catre Piatra Neamt. Pritena mea mi-a spus: "O vei recunoaste, e roscata cu parul cret, nu ai cum sa o confunzi". Ne-am recunoscut fara probleme, Miky era o pata de culoare in marea de oameni sumbrii si infrigurati de pe peronul garii. In tren ne-am spus povestile, ne-am rastalmacit intamplarile si am planuit cateva zile de distractie si timp frumos in Piatra. In fine, topicul postarii nu este acesta, eu vreau sa vorbesc despre Miky de fapt :)

Miky este o roscata miniona cu ochii deschisi la culoare. Miky respira romantism si traieste intr-o lume a ei inundata de soare, fundite colorate si biciclete retro. Desi nu am fost tocmai pasiunea mea oamenii preocupati de fashion, Miky era un ceva-altceva incat ti se pare chiar dulce sa o asculti cum vorbeste despre fustitele colorate si pantofii Jimmy Choo. Pentru ca atunci cand vorbeste are un farmec al ei aparte, e si dulce si entuziasmata si haioasa in acelasi timp. 

Roscata despre care va vorbesc locuieste intr-o casa de vis, cu o curte minunata in care ne-am petrecut cateva nopti dragute in vara ce a trecut. Nu se uita la televizor si citeste doar bloguri personale si de HR. Deci, cum sa nu spun despre ea ca este sweet & adorable, atata timp cat avem atatea lucruri in comun? Chiar si cand imi vorbeste de HR pune lucrurile intr-o altfel de lumina, le condimenteaza cu famecul personal si le creaza o mica poveste la care eu una nu m-as fi gandit. Miky merge peste tot cu bicla ei retro cu cos, imbracata in fustite si pantofiori eleganti. Deasemenea participa la Skirt Bike si scrie frumos despre asta pe blogul ei: Mikysworld.

Aseara am vizitat-o, pentru mine este o nespusa placere sa ajung in lumea lui Miky. La ea acasa este o atmosfera de ceainarie fancy, tot timpul se aculta Radio Paradise si miroase a cald si romantism. 

Mai pot spune doar ca ma bucur enorm ca am in viata mea o pata de culoare cu fundite, care este aceasta Miky despre care va povestesc.

Intrebare

-Te-ai uitat vreodata in jurul tau, sa vezi ce se gaseste acolo? Ai cautat vreodata mai in stanga sau mai in dreapta de raza privirii tale? Mai sus sau mai jos, mai clar sau mai in ceata?
- Nu. Pentru ca tot timpul am vazut niste sabloane.
- Atunci de ce te miri ca esti unde esti?!

Si ce daca.

Drumul de la metrou pentru Andreea inseamna conversatii. Pentru ca poarta manusi.
In schimb, mie mi se pare un calvar sa merg 10 minute pe jos pe stradute, cand la stanga, cand la dreapta, pe margine pentru ca nu exista trotuar, cateodata cu machete, laptop, planse, materiale, teu sau cine stie ce mai gasesc. Mai adaug si oboseala si nerabdarea sa ajung acasa, sa dorm. Cam asa mi-e programul de cele mai multe ori.
Depinde de zi, dar de cele mai multe ori drumul de la metrou inseamna un rezumat pentru ziua de azi, o lista cu lucrurile care ma nemultumesc, un plan de bataie pentru timpul pe care-l am ca sa-mi rezolv problemele (plan pe care oricum nu-l respect).
Cred ca-i suficient cu introducerea. Nu aici voiam sa ajung. Ideea-i urmatoarea: m-am saturat sa fiiu nemultumita si sarcastica fata de tot ce-i in jurul meu. Si ce daca trebuie sa ajung acasa si sa scot catelul in frig? Si ce daca nu am timp sa fac ce am chef in momentul asta sa fac? Si ce daca nu am bani? Si ce daca e zapada peste tot, gheata si mocirla? Si ce daca bate vantul si toata zapada din copaci cade pe mine? Si ce daca la metrou canta Fuego? Si ce daca impodobeala si mesajele de Craciun au aparut mai devreme? Si ce daca 20 de oameni ma anunta pe Facebook cand e cutremur, cand ninge sau cum ziua de azi este "istorica" pentru coincidenta 12.12.12? Si ce daca luni e liber si noi invatam?  Si ce daca tara asta-i asa? Si ce daca altii sunt mai norocosi decat mine?
Concluzie de pe drum: fac parte din cei care pot sa aleaga. Sa fiu nemultumita si sarcastica in acelasi timp e cea mai neprofitabila solutie.

Winter

Prima zi de zapada a acestui an m-a bulversat cu doua lucruri diferite, si as putea spune unice in viata mea. 

Nu stiu cum si prin ce fel de inversiuni de pareri proprii am simtit pentru prima data un fel de bucurie pentru prima ninsoare. Nu mi-a placut niciodata iarna, cel putin nu in oras. Pentru mine iarna inseamna munte sau sat, insa iarna si oras nu-mi fac puzzle-ul potrivit. Insa in prima zi de ninsoare, mergand pe o strada pustie catre masina am simtit pentru prima oara ca acea ninsoare ma bucura si ca imi place cum se simte la mine pe fata, in par, pe maini. Foarte ciudata senzatie, aproape necunoscuta. In alte conditii as fi fost nervoasa si as fi bombanit despre acest anotimp care imi fura mereu vara si primavara si imi tine viata in loc.

A doua intamplare unica este o poveste veche de-a mea pe care o asteptam de mult. Nu pot sa dau aici detalii insa pot sa fac o corelatie ca sa fiu mai bine inteleasa. E precum sentimentul acela ca astepti de cand esti mic sa ai o anumita jucarie pe care parintii tai nu si-au permis-o la momentul respectiv. Si in sfarsit vine ziua aceea cand o primesti iar bucuria este nemarginita, pentru ca realizezi ca nu tu erai de fapt problema povestii ci situatia financiara a parintilor. Insa, ca sa fie si mai ciudata viata, primesti jucaria la varsta nepotrivita sau in conditii ciudate sau de la persoana de la care nu te astepti, nici decum de la parintii tai.

Hmmm...sometimes life can be so strange...

STF Viata

Am descoperit din portalul in care sunt inscrisa Toateblogurile, un blog interesant, la care oricine poate contribui. Intodeanuna mi-au placut blogurile de genul acesta (chiar am avut o idee de astfel de blog insa nu o voi dezvalui aici, poate intr-o buna zi o voi scoate la lumina). Asa ca m-am decis sa scriu cateva randuri despre ei.

Baietii se numesc STF Viata . Manualul de utilizare este urmatorul:
- te inscrii le ei pe site
- iti aduci aminte de ultima intamplare de c*** care ti-a lasat un gust ciudat
- ii dai upload si trimiti spre publicare

Au promis ca in cel mult 1 ora o citesc si daca si ei au simtit c***-ul din intamplarea ta, o vor publica.
Mai mult de atat, s-au gandit sa faca si niste concursuri, pentru cele mai votate intamplari. Deocamdata sunt in "crestere" si premiaza doar cu tricouri branduite insa sunt sigura ca atunci cand vor strange cat mai multe intamplari STF Viata vor scormonii si premii mai mari.

Asa ca, eu le urez succes si ii felicit pentru idee!

Din carte

El si ea sunt impreuna de mult timp. Se iubesc frumos. Intr-o buna zi ceva se schimba in comportamentul ei. Planuiesc o excursie la Paris unde sa isi panseze relatia. In Paris tensiunea este din ce in ce mai mare, pentru ca nu conteaza locul daca au intalnit prapastia. El ii poarta o dragoste egoista, in care de multe ori actorul principal in viata lui este el. 

In avion, pe drumul de intoarcere ea isi prinde sufletul in dinti si ii marturiseste: de o perioada de timp il insala cu cel mai bun prieten al lui. Ea toarna rauri de lacrimi, de vina si de rautate. Se uraste pe ea ca il face sa sufere atat de mult. Lacrimile ei ar putea inunda avionul pana la jumatate. El o consoleaza si incearca sa o linisteasca: "Totul va fi bine, iubita mea".

Sa spunem ca inselatul inseamna rau. Si ca iubirea inseamna bine. Insa iubirea lui egoista o putem clasifica in bine? Faptul ca a fost atat de egoist, desi iubind-o, a impins-o in bratele prietenul lui. Nu este acesta cumva raul? Iar ea? Daca ea a fost doar o frunza plimbata de curentul dragostei lui egoieste? 

Cine e raul si cine e binele? Sau mai bine zis cine determina ce e rau si ce e bine?

De ce iubesc Pink Floyd?

Am descoperit Pink Floyd asta vara, in timp imi beam cafeaua de dimineata in Vama, in fata la Stuf. Toata ziua mi-am incantat simturile si am degustat muzica asta, careia i-am gasit o descriere foarte interesanta pe internet: progressive and psychedelic music.

Da, da, stiu! Pink Floyd exista de cand inca nu ma nascusem si stiu ca am ratat atatia ani crezand ca Pink Floyd este doar Another brich in the wall. Insa recuperez cu spor timpul pierdut, album dupa album.

Cineva mi-a spus ca Pink Floyd este muzica de depresie. Sa asculti, sa te pui in pat si sa vrei sa mori. Poate fi si asta insa pentru mine Pink Floyd este muzica ce imi trezeste simturile, imi fluidizeaza sangele si gandurile. Eu una m-as pune intr-un sezlong in fata marii, cu Pink Floyd in casti si as astepta sa treaca timpul pe langa mine.

So, Let's enjoy some good music:

Selfestim

Ce ne facem cu selfestimul atunci cand suntem respinsi? Cred ca organismul nostru functioneaza precum un termometru sub semnul anotimpurilor, cu privire la incredere.

Suntem respinsi, increderea scade. Suntem iubiti, increderea creste. Numai ca nu le avem niciodata pe toate cu atat mai mult iubirea. De multe ori se intampla sa o ai si de fapt sa crezi ca nu o ai sau chiar sa nu o ai deloc. That's the point my friend: cum reglezi temperatura propriei tale stime de sine cand anotimpurile sunt asa capricioase?

Published with Blogger-droid v2.0.6

Eu sau ceilalti?

Sunt eu? Sau ceilalti? Cine merge contra curentului? Cateodata zic ca m-am nimerit dimineata la statia de mitrou Pipera cand toata lumea iese si alearga disperata sa ajunga la birou. Iar eu intru la metrou, trec greu printre ei, unii ma mai lovesc, altii ma imping, foarte putini se dau la o parte. Cred ca merg in contra-timp cu tot ce misca, cred ca am alta directie decat cei cu care ma intalnesc.

Si revin, sunt eu contra curentului sau poate doar ca nu merg cateodata cu cel mai potrivit curent?

Discutie

Discutia de azi: oamenii mai tineri sunt mai prosti ca cei batrani?
Rezolutia: nu. Insa cei batrani ii bat pe tineri cu experienta. Pentru ca experienta este ca o masina iar gandirea este soferul.

Gandirea si prostia

Mi-am dat seama ca pot citi prostia in privirile oamenilor necunoscuti sau cunoscuti. Aceste priviri imi transmit un fel de goliciune a mintii. Trec prin tine si se sfarsesc in primul obiect solid din spatele meu.

De multe ori mi se intampla sa ii confund cu ganditorii. Gandirea este un alt fenomen de goliciune a privirii. Ca si in cazul primilor, ganditorii au privirea pierduta insa la ei pot observa ca privirea se sfarseste in adancul gandurilor.

Prostia fata de gandire imbraca mult mai multe haine si dezbraca mult mai multe caractere. Cred ca as putea sa clasific prostia ca fiind constienta si inconstienta. Mai grav mi se pare a fi prostia constienta, cand prostul stie ca e prost, cand stie ca actioneaza aiurea insa tot vrea sa actioneze. Just like that! Pe prostii inconstienti nu ii judec cu nimic, ei sau nascut asa si e greu sa isi depaseasca conditia cerebrala initiala. Mai mult de atat, acestia compenseaza uneori prostia cu bunul simt.

Gandirea si ganditorii sunt preferatii mei. Sunt aceia care depasesc timpul si realitatea. Chair daca de multe ori nu ajung nicaieri cu rastalmacirile gandurilor lor, ii admir pentru faptul ca au curajul si capacitatea sa o faca. Sunt cei care au ceva de zis gandurilor lor, care nu le primesc ca pe niste OZN-uri picate din cer si atat.

Deci, prostii si ganditorii au ceva in comun: goliciunea privirii. Sper ca intr-o buna zi sa fiu capabila sa citesc in priviri binele si raul!

Published with Blogger-droid v2.0.6

q u o t e s m y

The Earth is too small for my insanity

I'm not able to feel because the world is full of little love

I'm adaptable because my open mind allows this

My independence will make most independent man happy

Only those who suffer creates 

After to much freedom you'll want more

Sometimes I think a lot of things in the same time. Doing this the life become easier

 
You'll never know before tasting 

You are capable to feel every time or you are lost

So, we can manage the insanity

Birthday cake,earlier

I do miss me.me sitting just with me, watching grey's anatomy, being sad and crying,thinking how sad life could be. I miss being just me in this room, without no alarm clock (only mine), without that buzzing sound from your computer, without you making weird noises while you sleep. I also miss talking on the phone in my bed, late in the night. Oh...and i miss saying "my bed". Now it's "our bed". Hm...but you know what? This bed is awsome, it is a better bed than mine. And our relationship is better since we have this bed, this house, this dog. I think i am more depressed now, being me without a place, but i am happier to be so close to you everyday. I am shocked to know all the crazy things you do or think, but more opened to tell you my crazy shits. Now we have real fights, but after those fights, we can laugh out loud.Wait! I have just cried watching grey's anatomy and i can probably give a call to someone right now, when it's almost 3 o'clock. Lucky us you have this deep sleep...

Atentie

Exista un raspuns pentru eterna poveste a neatentiei barbatilor fata de femei?

Dragelor, nu exista o solutie pentru asta! Nu trebuie sa soliciti cuiva sa dea mai mult decat simte, sa se schimbe pentru nevoia ta de atentie. Daca tu nu primesti asa cum iti trebuie inseamna ca el simte diferit de tine cu cateva secvente. Insa acest lucru nu inseamna ca nu simte!

Sa iti exprimi nevoia de atentie? Eu zic ca nu. Daca o exprimi vei pune o conditie pentru certificarea sentimentelor. Va suna ceva de genul: un mesaj in minus astazi inseamna un grad de caldura mai mic. Hmmm...really?!

Sa te lupti tu cu adaptarea la "el"? Cred ca da. Cum nici tie nu iti place ca cineva sa te conditioneze, sa iti impuna sau ceara sa faci in alt ritm decat cel firesc al tau, asa nici lui nu ii va placea nou aranjare a lucrurilor.

Toata aceasta gandire inseamna ca te sacrifici putin pe tine, pentru el? Da. Insa asa ii pastrezi lui libertatea si asa ii garantezi integritatea. Inseamna sa te schimbi putin pe tine si sa te obisnuiesti cu noua oranduire a lucrurilor. De fapt inseamna sa te adaptezi, sa fii flexibila, sa iesi din rigorile cunoscute pana la el. Desigur: am pretentia de la el sa faca la fel! 

Sunt curioasa ce cred ei despre asta?! :)

Cand voi fi mare

Cunoastem cu totii intrebarea pe care o auzeam cand eram mici: "Ce vrei sa te faci cand vei fi mare?".

Cred ca la varsta cand mi s-a pus aceasta intrebare aveam ceva raspunsuri, pe care pe parcurs le-am uitat. Probabil ca nu era nici unul dintre ele cu adevarat important.

Insa, acum cateva zile am avut cateva flashback-uri din perioada aceea, care mai degraba raspund la intrebarea: "Ce iti doresti cand vei fi mare?". Sunt doua lucuri de care sunt foarte sigura ca le-am gandit pe la 5 - 6 ani si care mi-au revenit in minte zilele trecute, din intamplare si pe cere le-am mai "imbogatit" eu putin cu ceea ce cred acum.

1. Cand voi fi mare voi vrea sa locuiesc intr-o casa veche in centrul unui oras. Pentru oras nu am o descriere anume, nu stiu daca este Bucuresti, alt oras din Romania sau alt oras din alta tara. Stiu doar ca aceasta casa trebuie sa fie cumva anume, veche si luminoasa. Casa trebuie sa fie la cel mult etajul 1 al unui bloc sau poate chiar sa fie o casa adevarata. Sa aiba mansarda, podea care scartaie, usi albe si ferestre cu perdelute. De pe balcon as vrea sa vad o curte interioara si din strada sa ajung imediat la o cafenea unde sa servesc in fiecare dimineata o cafea cu lapte, un fresh de portocale si 2 croissante cu unt.

2. Cand voi fi mare voi vrea sa am um magazinas mic, cu de toate, in centrul aceluiasi oras. As vrea sa aranjez acest magazinas intr-un mod atractiv clientilor mei fideli. Clientii fideli vor fii aceia cu care imi voi petrece minte bune de vorba despre cele mai mici nimicuri. Vor veni dimineata sa isi cumpere tigari iar seara sa cumpere fructe pentru copii lor. De aici voi putea sa vad viata de zi si viata de noapte a orasului, oamenii care se grabesc spre serviciu si pe cei care se introc de prin cluburi.

Asa ca, sa lasam visele sa curga! Intr-o buna zi ...