Si ce daca.

Drumul de la metrou pentru Andreea inseamna conversatii. Pentru ca poarta manusi.
In schimb, mie mi se pare un calvar sa merg 10 minute pe jos pe stradute, cand la stanga, cand la dreapta, pe margine pentru ca nu exista trotuar, cateodata cu machete, laptop, planse, materiale, teu sau cine stie ce mai gasesc. Mai adaug si oboseala si nerabdarea sa ajung acasa, sa dorm. Cam asa mi-e programul de cele mai multe ori.
Depinde de zi, dar de cele mai multe ori drumul de la metrou inseamna un rezumat pentru ziua de azi, o lista cu lucrurile care ma nemultumesc, un plan de bataie pentru timpul pe care-l am ca sa-mi rezolv problemele (plan pe care oricum nu-l respect).
Cred ca-i suficient cu introducerea. Nu aici voiam sa ajung. Ideea-i urmatoarea: m-am saturat sa fiiu nemultumita si sarcastica fata de tot ce-i in jurul meu. Si ce daca trebuie sa ajung acasa si sa scot catelul in frig? Si ce daca nu am timp sa fac ce am chef in momentul asta sa fac? Si ce daca nu am bani? Si ce daca e zapada peste tot, gheata si mocirla? Si ce daca bate vantul si toata zapada din copaci cade pe mine? Si ce daca la metrou canta Fuego? Si ce daca impodobeala si mesajele de Craciun au aparut mai devreme? Si ce daca 20 de oameni ma anunta pe Facebook cand e cutremur, cand ninge sau cum ziua de azi este "istorica" pentru coincidenta 12.12.12? Si ce daca luni e liber si noi invatam?  Si ce daca tara asta-i asa? Si ce daca altii sunt mai norocosi decat mine?
Concluzie de pe drum: fac parte din cei care pot sa aleaga. Sa fiu nemultumita si sarcastica in acelasi timp e cea mai neprofitabila solutie.