Pet

Animalele de companie sunt acele animalute pe care le primi la noi in casa. Le cream un mediu cat de cat asemanator cu cel de unde provin, pentru a nu simti foarte tare schimbarea. Le tratam cu grija si le hranim cu iubire pentru ca sunt total dependente de noi.

Ma intreb ce parere au ele vis-a-vis de acest aspect?! Oare pestii colorati nu ar prefera sa alerge printre coralii din Pacific decat printre pietrele din acvariu? Sau pisicilor, nu le-ar sta mai bine in curte, catarandu-se prin copaci? Dar cainii, iguanele, hamsterii, and so on... Am aflat dintr-un documentar ca exista oameni care au drept pet un anumit tip de maimute. Aparent specia respectiva este neagresiva, insa au existat cazuri in care stapanii de animale atat de exotice au avut surprize.

Pe de alta parte, pot gandi ca in casa mea un animalut gaseste iubire, hrana de cea mai buna calitate, atentie, un loc caldut unde se doarma.

Insa, a avea un animal de companie nu este cumva o forma de egoism uman, alegand sa privam de libertate niste vietuitoare care nu isi pot exprima opinia...?! Ma tot gandesc. Le formam o dependenta de noi (desigur fara intentii negative) prin cai precum iubirea pe care le-o aratam. Se spune ca ne iubim animalele sincer si neconditionat insa conditia este sa ramana prizoniere. Hmmm...

Published with Blogger-droid v2.0.4

Cat il iubesc pe Moody?

Stau si ma intreb cateodata cat de mult il iubesc pe Moody. Sunt momentele cand l-as arunca pe geam sau cand l-as inchide undeva sa nu mai latre sau sa nu ma mai innebuneasca. Un prieten a spus odata ca bichonii sunt niste catei iesterici si mare dreptate a avut. Insa de fapt, Moody este un babydog, astfel ca nu stie el inca sa inteleaga ca mi-e rau sau ca sunt obosita sau ca vreau putina liniste.

Am observat ca Moody se comporta precum mine si ca imi preia starea. Daca eu sunt linistita se linisteste si el, daca sunt agitata nu are stare. 

M-am gandit ca nu voi fi capabila sa am grija de un catel, ca este o responsabilitate pe care nu vreau sa mi-o asum. M-am gandit tot timpul ca nu as putea dormi cu un catel in pat. Insa iata ca dorm. Imi amintesc de prima zi cand am luat in brate ghemotocul. Semana cu un pamatuf de lana alba, cu doua bobite negre drept ochisori. Mi-a duc aminte ce am simtit si ma gandesc ce a simtit si el.

Recunosc ca am mai avut ganduri de-al parasi pe Moody la cineva care ar avea mai multa rabdare decat mine. Insa mi-am adus aminte de un catel ciobanesc pe care l-am cunoscut odata. Nero facea numai prostii in curtea in care locuia: manca florile, rasturna ghivece, fura incaltari, facea gropite in gazonul de iarba. Dupa o perioada stapanii lui l-au dat altcuiva. Am aflat apoi ca din ziua urmatoare Nero a devenit un caine trist si apatic. Pentru ca ei, cateii, sunt atasati de primul stapan, de cel care i-a pus laptic in farfurie cand mama lui nu mai era aproape. Sunt sigura ca Nero sufera si acum.

Drept urmare, Moody si in general un catel nu are nici o vina ca nu are o putere de decizie si ca nu isi poate exprima opinia. Ca nu are glas sa iti declare iubirea si ca noi oamenii cateodata ii folosim intr-un fel pentru a ne alina zilele, pentru a ne inveseli vietile. 

Asa ca m-am hotarat sa fiu responsabila pentru Moody, sa nu ma mai gandesc vreodata ca as putea sa il parasesc.  Chiar si cand este catel rau sa imi aduc aminte de prima noastra intalnire si de ochisorii lui negrii din ghemotocul de lana.

De ce ne plac cainii si nu ne plac pisicile

Mica fiind am fost terorizata de Crin, motanul bunicilor pe care l-am iubit enorm pentru ca l-am crescut de cand era pui. Intr-o seara Crin s-a gandit sa se joace cu picioarele mele, mai precis sa isi taraie ghearele pe mine. Mai mult de atat, Crin nu statea niciodata sa il mangai, nu ii placea sa il iau in brate.

Ne plac cainii pentru ca au personalitate. Un pic imprumuta din personalitatea ta. Sau mai bine zis, cred ca oamenii isi aleg rase de caini in functie de firea lor. Nu ne plac pisicile pentru ca sunt reci si alintate si ascunse. Pisicile sunt afectuoase cand vor ele, iti arata dragostea daca au chef. Pisicile zgarie cand nu le convine ceva, insa cainii doar te latra.

Cand vii acasa cainii iti sare in brate insa pisicile se alinta putin pe langa picioarele tale, apoi pleca la treaba lor. In ochii cainilor vezi dragostea sau tristetea sau cheful de joaca, in al pisicilor nu vezi nimic. Pentru ca nu stii sa descifrezi. 

Cainilor le lipsesc cuvintele, in rest se comporta precum niste copii care nu stiu sa vorbeasca: te trag de pantaloni cand vor sa iti arate ceva, plang cand sunt tristi sau dau din coada cand se bucura. Si vezi totul in sclipirea ochilor lor. 

That's why, i love Moody :)