Poveste

S-a asezat in pernele de puf si a adormit. Somnul in care a cazut era atat de profund incat mult mai tarziu cand s-a trezit nu a putut sa spuna daca a dormit ore, zile sau chiar luni in sir. Visele au inceput sa ii cuprinda mintea cat si corpul. Au luat-o pe sus si s-au jucat cu persoana ei precum ielele se joaca ca personajele de poveste. A calatorit in timp, a revenit in trecut, a depasit galaxia noastra si s-a urcat pe stele. A fost peste tot si a facut de toate.
S-a dus si s-a intors insa niciodata nu si-a depasit fiinta. Nu a iesit din ea. Ce ar fi insemnat sa iasa putin in afara si sa se priveasca cum merge, cum mananca un mar, cum isi bea cafeaua dimineata sau cum adoarme?! Hmm...ar fi insemnat sa se lase pe ea sa zboare in afara insa ea nu face asta niciodata, tot timpul zboara cu avionul si cu centurile de siguranta puse. Cand era mica nu a inteles de ce oamenii mari alergau intr-una. A stat pe margine mereu si i-a privit. Cand s-a facut mare nu a inteles de ce trebuie sa alerge si ea, insa a fost prinsa de val si a intrat in joc.

S-a trezit. De fapt nici nu dormise, desi asa a crezut initial. Totul a fost un vis prea zgomotos si prea greu de inteles pentru ea, o sirena intr-o mare prea agitata.

Published with Blogger-droid v2.0.6

In dragoste este ca'n razboi

Cautam. Gasim. Urmeaza perioada de cucerire a teritoriilor. Facem planul de bataie. Facem incursiuni in necunoscut, analizam miscarile "dusmanului" si actionam. Ne avantam cu toata armata catre tinta, il invaluim, cunoastem, ii castigam inima. Am cucerit.

Urmeaza perioada de pace, cand se instaleaza linistea. Viata isi recapata cursul firesc.

Insa precum dragostea este ca razboiul nu trebuie sa uitam ca daca am cucerit un teritoriu il avem garantat pentru o perioada lunga de timp, daca nu actionam la momentul potrivit pentru mentinerea pacii.

Published with Blogger-droid v2.0.6

Cu creionul

Merg catre maxi. Ma intalnesc pentru a treia oara cu aceeasi batrana, care ca de fiecare data sta in poarta casei si priveste trecatorii. Ma bulverseaza pentru ca am sentimentul acela ca am mai trait momentul, desi nu l-am mai trait. Ma intreb daca batrana este imbracata la fel ca sa-mi verific memoria dar si timpul. Si nu, nu este la fel imbracata deci faptul este clar: m-am intalnit cu ea de trei ori!

Cunosc noi oameni. Vorbesc cu ei si aflu ca avem atat trecut comun: cu unii am invatat in acelasi liceu, cu altii am cunostinte comune sau am locuit aproximativ aproape, insa la varste diferite. Altii il cunosc pe "x" pe care eu il cunosc de la "y" si tot asa.

Ajung in acelasi loc insa in momente diferite. Si cu scopuri diferite. In primul moment nu m-as fi gandit ca dupa mult timp voi ajunge din nou acolo, insa pentru alte lucruri.

Revad aceeasi persoana insa in ipostaze diferite. Odata am cunoscut-o in viata mea de rand in cealalta data intr-un cadru profesional.

Pun varful creionului pe hartie. Incep sa merg cu el in zig-zag, apoi ondulat. Apoi ma duc si ma intorc, traversez deja liniile trasate, mai urc, mai cobor. Fara sa ridic creionul caut sa ajung catre primul punct. Cred ca asa este si viata noastra. Din cand in cand trecem linia prin aceleasi puncte, prin care am mai trecut in momente diferite.

Published with Blogger-droid v2.0.6

Fake life

Oamenii au cautat sa se asocieze in comunitati. Astfel feisbuc a venit in intampinarea lor si a creat ceva special: reteaua de socializare.
Feisbuc ne-a reunit pe toti intr-o comunitate nemarginita. Acum putem avea prieteni cu miile, putem sa ne actualizam unii pe altii fara a face nici cel mai mic efort. Putem stii in orice moment unde isi petrec concediile colegii din generala, cine s-a mai casatorit sau mai trist cine a murit (am vazut-o si pe asta, doamne!), ne putem regasi rudele din strainatate sau si mai grav, ne putem indragostii. Totul pe feisbuc.

Popularitatea se numara in like-urile primite, inteligenta se masoara in commenturi iar stima de sine se castiga prin numarul de prieteni. Suntem tentati permanent sa intram doar un pic, sa deschidem minunatul buton de notificari cu sufletul la gura. Si fara sa stim, ajungem sa petrecem din like in like si share in share o gramada de minute pretioase pe care am fi putut sa le consumam cu altceva. Pentru ca, pana la urma nu ne intereseaza tot continutul, toate postarile, toate notificarile, insa pentru noutatea lor uitam acest lucru in detrimentul timpului.
Am citit undeva ca, psihologic vorbind, un om nu poate avea mai mult de 100 de prieteni. Insa iata ca ne-a ajutat feisbuc in aceasta situatie!

Am uitat sa socializam cu adevarat, sa ne sunam rudele si sa ne vizitam prietenii. Am uitat sa ne zambim unii altora, sa ne imbratisam cu prietenie sau sa ne facem cadouri dragute. Pentru ca avem metoda cea mai simpla, cea mai ieftina insa fara sa realizam, cea mai impersonala (si aici vreau sa il las pe "impersonal" cu termen de comparatie, ca sa se inteleaga gravitatea sensului).

Oare unde vom ajunge? Nu stiu. Nici nu vreau sa imi imaginez. Si sunt trista ca si eu fac parte categoriei. Poate intr-o zi...

Published with Blogger-droid v2.0.6

Au revoir Danone!

Stii sentimentul acela pe care il ai dupa ce ai citit inca o carte? Este sentimentul de implinire, simti ca te-ai imbogatit cu inca ceva.

Joi am terminat de "citit" inca o carte a vietii mele: jobul pe care l-am avut in Danone. Am terminat precum am inceput, cu ganduri frumoase, cu speranta, acompaniata de o zi calduraosa de toamna.

In prima zi in Danone am nimerit in mijlocul unei petreceri: departamentul de Marketing isi sarbatorea ziua. Fiind vara toate activitatile s-au desfasurat in curte: freshuri de fructe, prajiturele, zambete multe si desigur, iaurturi. In prima saptamana am fost cu colegii din HR in offsite. In Delta. A fost o excurise minunata, am avut ocazia sa ii cunosc in mediul cel mai dezinvolt in care iti poti vedea colegii: in afara locului de munca.

Au urmat zile si zile care mai de care. Am invata, am ras, am incercat, am testat, am gustat, am admirat, ne-am suparat, ne-am impacat. Am avut parte de o echipa de oameni cu personalitati total diferite. As putea sa ii asociez cu globuletele dintr-un brad, care stralucesc toate incat nu stii la care sa te uiti prima data. M-au fascinat fiecare in parte, i-am urmarit si am invatat o gramada de lucruri de la ei.

Desi tot timpul m-au tachinat ca stau in "acvariu" (ei toti stand in open-space iar eu intr-un birou cu pereti de sticla, except Oana care sta si ea intr-un "acvariu") am participat de pe margine la voia-buna a lor.

Insa a venit momentul. E acel moment in care hotarasti sa urmezi alt drum, sa cunosti oameni noi, sa inveti alte lucruri. Am asteptat intr-un fel acest moment insa in acelasi timp mi-a fost teama de el. Pentru ca momentul seamana un pic cu plecarea noastra de acasa, cand ne mutam in alt oras pentru studii, si lasam acolo familia si prietenii. Cand iti creezi alta viata, cu totul nou in ea lasand in urma oameni care ti-au ramas in suflet.

Cum le-am zis si lor, le multumesc pentru ceea ce am invatat profesional si personal. Un pic din personalitatea mea s-a dezvoltat asa traind printre ei, cu ei si prin ei.

                Au revoir Danone, je te remercie HR! :)

Cheia mea sau cheia ta?

Ajung acasa. Imi caut cheia. Nu stiu pe care sa o aleg: pe cea a mea sau pe cea a ta?! In functie de cheia aleasa intru in casa in care imi doresc. Ma asez in patul tau si te astept sa apari.

Ma urc in masina. Ma indrept catre acelasi loc unde am fost ultima data cu tine. Las muzica sa treaca prin mine si te aduc acolo si pe tine.

Plec acasa. Ajung sa aleg cheia. De data aceasta este cheia mea. Nu pot alege tot timpul unde sa ma transpun, catoeodata decizia nu-mi mai apartine.

Ma pun in pat. Patul meu, patul tau?

Indiferent ce cheie aleg sau in ce pat ma pun gandurile nu mi le pot alege.

Andreea2Eli: Sa duci gunoiul in fiecare zi

Poate fi ca un cos de gunoi in care isi arunca toate lucrurile care nu-i folosesc, de fapt. Un ambalaj ca sa impresioneze, o scrisoare de dragoste veche mototolita (de pe vremea in care mai credea in ceva) pe care trebuia sa o arunce in cosul pentru hartie, la sortat si reciclat, o leguma putrezita din care daca ar mai manca s-ar imbolnavi, o panza colorata pe care a pastrat-o sa-si acopere sufletul pestrit cand acesta se decoloreaza, cutiute deosebite care impacheteaza lucruri urate, iluzii optice ale unor desene care par palpabile. E sambata, tot strange, dar masina de gunoi vine de abia luni. E sambata, tot sambata, lunga sambata. Acum... Ma ridic cu greu si duc gunoiul la ghena. Masina poate sa vina luni. Gunoiul meu da pe afara, n-o sa astept sa apara gandaci.