Ajungem cu greu la gara pentru ca a trebuit sa ne intoarcem acasa: uitasem ceva. Traversez orasul pe niste straduse cu lumina calda, poate incalzite de radiatorul loganului cu care calatorim. Realizez ca desi urasc Bucurestiul iarna, daca il privesti din coltul potrivit il poti vedea cu adevarat frumos. Asa ca travesram incet strazi pustii, alunecoase, cu mormane de zapada murdara insa incalzite frumos in ochii mei de felinarele galbene. Woow...Bucurestiul poate fi frumos si iarna.
Ajungem cu greu la gara pentru ca pana sa plecam am ascultat putin spotify, am baut un pahar de vin si am vorbit despre Mircea Eliade.
Ajungem cu greu la gara insa pentru ca am acceptat sa plecam cu un strain am primit un ajutor: acesta ne-a cumparat biletele, noi eram in intarzire. Concluzie: cand accepti sa intalnesti oameni necunoscuti primesti lucruri faine inapoi.
Ajungem cu greu la gara si gasimm un tren rupt dintr-un film din anii 60'. Pana chiar si controlorul, un domn grasut si amabil, care ne stampileaza tacticos bietele, pare coborat dintr-un film. Peste burta lui mare trece cureaua de la gentuta de piele in care isi tine biletele. Haha, ce amuzant, este chiar un personaj :)
Ajungem in tren. Este cald, oamneii vorbesc in soapta. Unii dorm, altii citesc insa in cel mai mare bun simt. Eu scriu...
No comments:
Post a Comment