Monday, September 12, 2011

Toamna de care ma voi bucura

Povesteam acum ceva zile unor prietene ca toamna aceasta este prima toamna din viata mea de care ma voi bucura. Pana toamna aceasta, nu stiu exact din ce motive, nu m-a bucurat nicioadata toamna, ci mai mult: ma intrista moartea naturii, ma deprima ploaia rece si lipsa de soare.
 Cand venea, parca venea peste mine ca o furtuna de zapada. Ma izbea peste fata cu transformarea naturii si cu toate culorile ei. Nu am putut sa vad niciodata vre-o frumusete in copacii care mor, in florile care se usuca, in soarele caldut si rece, in ploaie.

Insa anul acesta, toamna aceasta mai exact vreau sa fie prima toamna care sa ma bucure. Sa ii vad si sa ii apreciez frumusetea. Sa imi bucure simturile si sa imi ameteasca mintea.

Am inceput sa fac acest lucru la care ma gandeam de ceva timp, inca de acum cateva zile cand ma intorceam acasa pe la 4-5 dupa-amiaza. Am realizat ca soarele incalzeste insa daca iti dorest umbra si racoare poti respira in spatele unui copac. Un fel de caldura recoroasa, care te lasa sa respiri.
Am continuat planul meu de-a ma bucura printr-o vizita la tara. Oricine trebuie, in toamna lui, sa miroasa strugurii, fructele si frunzele care incep sa se usuce. Iar tara este locul perfect. Si seara racoroasa care te imbie la somn trebuie cunoscuta putin pe afara, cu greierii.
Voi continua sa ma bucur pe la Bucuresti: pe strazi, prin parcuri si prin plimbarile cu masina, cu geamurile deschise & paru'n vant. 

Pana la urma ma intreb si acum: de ce am dat la o parte toamna? De ce oare nu m-am uitat mai adanc in ochii ei si nu am apreciat-o asa cum este ea? De ce nu i-am vazut frumusetea din partile urate sau triste pentru altii si pentru mine pana acum...
Pentru ca am avut ochii inchisi....


Most wanted

Afisari