OvidiuRo, Dealu Frumos, BNAB, Comuna Potlogi si Dani.

Nu pot sa dorm. Am tot felul de lucruri in minte care tin departe somnul. Voluntariat, facultate, planuri de bataie, proiecte, initiativa, initiativa, initiativa. In ultimele luni am inceput sa ma implic in diverse actiuni de voluntariat, lucru ce a venit de la sine, fara sa ma gandesc prea tare inainte de ce fac asta sau pentru ce. Totul a inceput acum cativa ani, in liceu, cand mama mea m-a rugat...sa ma joc cu copiii in scolile de vara de la OvidiuRo. Mai tarziu a urmat Dealu Frumos, unde mi-am dat seama cat de fain este sa-ti faci prieteni in voluntariat: nu exista competitie, oamenii care se implica au bagajelul lor de povesti pt care sigur merita sa stai treaz dupa o zi de munca, inveti Mafia si complotezi pt tort surpriza. La Bienala de Arhitectura, m-am prins de unde vin anumite lucruri si cum se organizeaza asemenea evenimente. "Comuna Potlogi" este pagina de Facebook, idee a lui Remus, iar eu il ajut cand pot, cum pot fiindca are dreptate: lumea trebuie sa stie despre noi. Acum. Acum ma pregatesc sa incep o strangere de fonduri pt Dani. Dani de curand a fost diagnosticata cu cancer osos. Dani are 7 ani. Dani este din Pitaru, satul unde m-am nascut. Incerc sa inteleg de ce ideea de a-i ajuta pe necunoscuti ma framanta, ma consuma si ma face sa ma simt bine in acelasi timp. In afara explicatiilor care se deduc de la sine, de unde am initiativa? Aseara am gasit raspunsul: nu seman cu parintii mei, parca as face parte dintr-o alta familie, daca nu ar fi fratele meu cu care am cateva trasaturi in comun. Nu am ochii albastri, nu sunt bruneta si par drept n-am, nu sunt la fel de inalta ca si ei, nu am inclinatii muzicale, iar de matematica am stat departe cand a venit liceul, domeniul pe care mi l-am propus nu vizeaza invatamantul, nu am viteza de reactie si pana acum nu am facut multe lucruri ca sa ma descurc singura. Dar...dupa multe neasemanari, stiu ca seman cu ai mei cand vine vorba de initiativa. Acum inteleg de ce ne zbatem atat pentru ceilalti: pentru ca la un moment dat iti este suficient ce ai, ce ai invatat, ce simti; la un moment dat trebuie sa imparti cu cineva.