Unplugged

Nu am televizor de mai multe luni iar atunci cand il aveam mai ca asezasem pe el un mileu cu un peste de sticla:)) Nici cu internetul nu stau prea bine, nu citesc ziarele dimineata si nu ascult stirile. Insa stirile ajung la mine fara sa vreau si fara sa le caut.

Pentru ca "socializez" si eu ca toata lumea pe Facebook aflu ca: fularul Burberry al lui Nastase acoperea un mister, USL-ul a castigat majoritatea primariilor in alegeri, Putin este iar presedintele Rusiei. Mai mult de atat stiu exact le ce ore sunt fericiti sau tristi "prietenii" mei de pe Facebook, unde ii pot gasi exact acum, in cazul in care plec sa ii caut, ce au mancat la prinz si unde isi vor petrece weekendul.

Sunt acuzata de ignoranta fata de evenimentele care trec pe langa mine si cred ca doar un cutremur ar putea sa ma zguduie putin si sa imi trezeasca interesul (sau panica). Chiar daca sunt sau nu conectata cu ceea ce se petrece, viata mea va curge tot in acelasi sens. Imi voi platii aceeasi chirie nejustificat de mare si imi voi dramuii banii in continuare intre facturi, mancare, iesiri in oras si plecari de weekend. Asa ca, de ce sa imi incarc mintea cu ceea ce nu ma schimba cu nimic? De ce sa nu-mi traiesc visele si emotiile necontaminate?

In concluzie doamnelor si domnilor, va rog sa ma treziti cand incepe un razboi, se sparge barajul Vidraru sau se intampla fenomene meteorologice nemaivazute in Romania. Pana atunci: "Please do not enter, I'm dreaming!"

"Cum" si "Ce"

Cum ar fi sa te uiti in ochii in care crezi ca privirea ta traverseaza fiinta?
Cum este cand urmaresti pleoapele cum se misca incet peste ochii in care te oglindesti?
Ce simti cand afli ca nu ai reusit sa ii traversezi fiinta si nu ai patruns in ochii in care te oglindesti?

Am propria mea forma

Am invatat sa fiu ceea ce sunt.

Am stat cu mine, m-am uitat spre mine. Mi-am studiat pasii si reactiile. Am avut curajul sa ma privesc in ochi, sa vad rautatea, delasarea, indiferenta, caldura, iubirea.

Am cautat sa fiu ceea ce sunt. As fi putut merge in bataia vantului si m-as fi putut intreba cine a trimis la mine toate relele din lume. Insa am preferat sa tratez cu importanta potrivita fiecare lucru ce mi s-a intamplat, sa imi formez conceptii, idei si drumuri de urmat. Am preferat sa merg in lumina, nu in intuneric.

Mi-am stabilit ce vreau sa fiu. Si mi-am urmat visul. Il alimentez cu optimism, speranta si incredere.

Nu m-am nascut asa si nici nu cred ca m-a modelat cineva in felul asta. Am primit invatamintele celor mari cand eram mica insa am ales din ele doar ce imi trebuie. Pe cele nefolositoare le-am pus in cutia experientelor.

Am avut momente cand m-am deformat dupa formele altora. M-am mulat cu personalitati cu care eram in dezacord. Poate pentru placerea recunoasterii si pentru confirmari inutile. Insa am invatat sa am propria mea forma, sa am un exterior permisibil doar pentru ce vreau eu.

Am prins picioare si mi-au crescut aripi pentru ca am muncit pentru ele. Am alergat, am plans, am ras, m-am zbatut si am suferit.

Am invatat sa fiu ceea ce sunt!

Published with Blogger-droid v2.0.4

La capatul cerului

Hamacul ii leagana visele. Parul ei se strecoara prin romburile de ata. Romburile i-au brazdat pielea deja arsa de soare. Hamacul o duce catre somnul copilariei aprins de leganatul bratelor mamei.

Cateva raze indraznete se strecoara printre frunzele de nuc. Nu au viata lunga, se topesc pe pielea dornica de soare.

Cateva vise se intrepatrund cu starea de nesomn. Nu stie ce sa aleaga: somnul copilarie, visul adus de soare, cerul albastru din fata ochilor sau gandurile de pe plaja pustie?!

O adiere de vant ii spulbera nehotararea. Parul ei se lasa leganat de vantul care imprastie visele. Acum este ea, fara vise nehotarate, doar cu soare. Alege sa priveasca cu ochii deschisi cerul si sa mearga pana la capatul lui.

Un sunet cunoascut zdruncina linistea de sub nuc. Se ridicica si isi ia telefonul de pe masa.

"Buna ziua domnule M. Poftiti alaturi de mine la capatul cerului!"

Published with Blogger-droid v2.0.4

In leagan

Stateam intr-un leagan. Ma intindeam ca intr-un pat-leagan, inchideam ochii, in stare de reverie nu stiam daca visez sau chiar e real. Cu ochii asa inchisi ma leganam tare. Un picior care nu mai avea loc ma ajuta sa ma imping si mai tare, iar eu zburam si mai haotic in stanga si in dreapta. Era zgomot, dar nu conta pentru ca erau starile de la extreme care ma ameteau si imi placea. Piciorul se lovea constant de picioarele leaganului. Un zgomot, inca un zgomot, leaganul nu se mai duce in stanga si-n dreapta, ci in toate partile, stanga dreapta sus jos simultan. Poate nu mi-am luat avant cum trebuie. Nu mai fortez nimic. Leaganul se misca, piciorul meu inca atinge picioarele lui. Mai mult,mai putin,si mai putin, aproape deloc, deloc. Deschid ochii. Nu ma legan asa de tare pe cat credeam. De fapt, nu ma legan aproape deloc. Totul a fost in capul meu, in timp ce in realitate pentru leagan nu se intampla nimic.

Prejudecati

Oamenii cu prejudecati sunt prinsi intr-o colivie. Vad de acolo realitatea deformata de gratii, simt numai ceea ce se poate strecura printe bariere.

Ei au de fapt frici personale, pe care le tin la distanta prin prejudecati.

Daca ne-am cobora gratiile coliviei care ne tine captivi, am vedea lumea cu alti ochi. Am acorda mai multa credibilitate si am fi capabili sa construim relatii solide, bazate pe realitati nu pe preconceptii.

Published with Blogger-droid v2.0.4

Fericirea este invers proportionala cu existenta banilor

Pornesc de la o vorba pe care am auzit-o in seara aceasta: "Lipa banilor te determina sa vezi lucrurile in simplitatea lor". Adaug: "Prezenta banilor (la un anumit nivel, nu discutam de nivelul minim necesar pentru subzistenta) te indeparteaza de farmecul lucrurilor simple, pentru care nu mai ai ochi si timp sa le observi".

Apreciez o salata de fructe pregatita in casa, in atmosfera potrivita, in locul uneia servita de un chelner dragut la o terasa pe malulul unui lac. Pot sa ma plimb prin parc si sa port o conversatie antrenanta in locul weekendurilor seci de pe Valea Prahovei. Am timp sa ascult privighetoarea care canta in curtea de la tara. Pot cotrobai orasul in care ma aflu si pot vedea stradute si colturi de natura urbana cu alti ochi. Particip la activitati sau evenimente gratuite si apreciez ca nu totul in lumea asta se organizeaza pentru un castig financiar. Ma bucur de cafeau de sambata dimineata bauta in bucataria luminoasa a prietenei mele mai tare decat de toate Starbucks-urile de prin Malluri (desi iubesc in continuare Cappucino de la Starbucks).

Lipsa banilor te reintoarce catre lucrurile simple, catre farmecul lor. Iti organizeaza viata si iti structureaza gandirea in favoarea ta.

Se spune ca "banii nu aduc fericirea". As mai adauga ca lipsa lor te determina sa gasesti clipe de fericire in lucruri marunte, pentru care nu ai fi avut deschiderea necesara sa le vezi in situatia opusa.

Si voi sustine din nou ceea ce am mai spus: decat nefericire intr-o masina scumpa mai bine fericire intr-o Dacie 1310 :)

Published with Blogger-droid v2.0.4

I promise that

Voi alege tot timpul drumul scurt. Drumul corect. Cel in care nu imi voi construi fericirea pe seama nefericirii altcuiva.

Voi pleda tot timpul pentru integritate. Pentru pastrarea individualitatii si pentru respectarea credintelor.

Ma voi judeca numai pe mine. Si voi incerca sa inteleg orice. Daca nu voi reusi sa inteleg voi incerca sa accept ca orice este posibil.

Ma voi bucura cand celuilalt ii va fi bine. Chiar daca bine pentru el a insemnat rau pentru mine. Imi voi trata singura raul din stomac pentru ca nu este cineva responsabil pentru mine cum nici eu nu sunt responsabila pentru nimeni.

Voi ierta tot timpul pentru ca voi sintetiza intr-atat evenimentele incat voi stii care au fost pasii gresiti. Voi invata din ei si nu ii voi mai repeta.

Imi voi trai bucuria si nefericirea cu aceasi demnitate si o voi imparti cu mine. Voi cauta sa nu deranjez si sa merg pe drumul pe care mi l-am stabilit.

Nu ma voi opri pana cand nu voi ajunge persoana la care ma pot uita cu drag.

Published with Blogger-droid v2.0.4

In fraze scurte

Ma dau jos din cort si miros marea. Hamacul imi leagana visele. Am vazut in stropi un curcubeu amestecat cu apa. Cei doi copii isi gasesc bucuria in baloane de sapun. Baloanele de sapun zboara pana in cer, apoi se sparg de fetele lor. Rasaritul imi umple respiratia si imi incalzeste pieptul. Pe strazi alerg prin ceai de tei. Vantul imi despleteste parul si imi netezeste fata. Bicicleta ma poarta pe strazi necunoscut de frumoase. Mananc popcorn si mestec povestile prietenelor. Drumul spre serviciu strabate parcul. Adorm cu ochii in frunzele copacilor. Adorm in miros de ceai de tei. Bucuria lui Moody este de nepretuit. Masina consuma acorduri de chitara electrica. Ma trezesc cu racoare pentru ca tot timpul visez frumos. Telefonul ma leaga de vocea ce imi incalzeste pieptul. Marea nu imi mai incape in minte. Muzica imi unduieste visele. Visez cand vreau si cat vreau. Sufletul tau este un curcubeu de culori :) Am un pat mare in care nu mai au loc atatea vise. Imi asez frumos mancarea pe farfurie pentru ca cina este un moment important. Ma trezesc si ma plimb prin verdeata. Casa e aproape goala, am loc pentru cele mai frumoase ganduri. Ma tolanesc la soare si ascult muzica intr-o casca. Pieptul meu respira libertate. Vad viata in culori. Ochelarii polarizati imi coloreaza si mai mult viata.

El: Este un vis sau aste realitate?

Ea: Este realitate.

Published with Blogger-droid v2.0.4