De ce B.

Mi s-a spus ca voi fi straina printre straini. Dar azi ma simt mai straina aici, decat intr-un oras necunoscut.

Sunt legaturi stranse pe care nu mi-as inchipui ca o sa le pierd vreodata, dar caut caut caut... sentimentul acela de "a fi la locul potrivit, la momentul potrivit", sentiment pe care l-am avut doar de cateva ori, rar in compania cuiva si o singura data pe deplin.

Era vacanta, vacanta mea dinaintea furtunii, furtuna de care depindea enorm parerea mea despre mine. Eram in tren si ma indreptam spre orasul B. Cu castile-n urechi, plecam singura sa colind strazile pe care le-am vazut in filmul lui Woody Allen sau pe care mi le-am imaginat eu insami din poze.Melodia se termina, pauza, dar nu incepea alta, pentru ca in momentul urmator imi scoteam castile ca sa-l ascult pe tipul care canta la chitara. Cateva melodii cunoscute si cateva melodii specifice, cateva statii. Stii sentimentul acela in care iti place asa de mult ce asculti incat ai dansa oriunde te-ai afla? Ochii inchisi, mana bate pe picior ritmat, piciorul bate-n podea la fel de ritmat.

Eram in metrou, caldura mare. Neobisnuit de cald pentru metroul pe care il stiam. Mi-am scos cartea si am inceput sa citesc, la fel de firesc cum as fi facut-o si acasa, neingrijorata ca trebuie sa urmaresc statiile pentru a sti unde sa cobor.

Vizitand casa despre care am scris prima oara in liceu cateva randuri, m-am asezat sa desenez ceva chiar de acolo. Langa mine, o tipa care desena la fel ca si mine.

Pentru cei care au vazut Into the wild, poate au inteles ideea de libertate absoluta. Pentru el era Alaska, pentru mine este B., locul in care as fi "la locul potrivit, la momentul potrivit". Sau locul in care as putea sa ies albastra-n cap si cu o incaltari de culori diferite, fara ca nimeni sa nu se uite ciudat la mine, locul contrastelor si locul care imi umple sufletul de culori si sunete.