Vama mea

Vama trecea pe langa mine precum treceam si eu pe langa ea. Eram cam straine una de alta. O zaream in departare, cocotata pe un val, insa de neatins, ca doar nu stiu sa inot. Avea o fira agitata, plina de forfota si zumzete ametite. Se auzea vocea ei in surdina, undeva departe...
Incercam sa o ating, sa o iau de mana insa nu ajungeam deloc. Mana mea era prea scurta sau prea slaba sau lipsita de putere. Eram amortita.
Am incercat sa ii vorbesc, poate asa ajung la ea. Si m-a auzit, din departare. Si ne am imprietenit. Am discutat toata noaptea si ziua de dupa despre noi doua. Am ras de dramele vietii noastre si am plans de fericirea altora. Ne-am jucat cu mintile noastre si le am rasucit pe toate partile: una pe fata, doua pe dos...
Ne-am mai facut si cativa prieteni buni, unul mai remarcabil ca celalat. Unul dintre ei in mod special ne a umplut sufletul de ganduri si mintea de bucurii. I-am gasit noi un nume inventat: "V. dezinfectantul creierului si al sufletului". Cat despre celalalt pot sa spun ca ne-a adus revelatia si pacea necesara pentru a discuta lucid si in detaliu.
In cele din urma ne-am despartit. Am plecat fiecare pe drumul ei: ea pe stradutele prafuite, eu pe autostrada soarelui. De parca soarele meu este Bucurestiul, nu Vama.
Astept cu nerabdare ziua in care voi pleca iar sa o intalnesc. Acum va fi mai usor pentru ca suntem deja prietene. Ne vom regasi repede.

Vineri!

Published with Blogger-droid v1.6.8