Am realizat ceva timp in urma ca sunt foarte drastica cu cei din jur, in sensul in care sunt pregatita sa judec pe oricine care nu are aspiratii marete pentru ei insisi. Cei care nu viseaza ma enerveza, cei care nu spera sunt niste "distrusi", cei care nu incearca sunt "ratati".
In aceasi masura ma enerveaza maxim oamenii care se complac, care se multumesc cu putin, care nu au curaj sa schimbe ceva ce ii nemultumeste.
De ce toate aceste lucruri? Pentru ca eu nu le fac, si pentru ca subiectivismul meu este la cote maxime si mai ales pentru ca ii compar pe ceilalti cu mine. Da da, stiu, gresesc gandind asa, insa nu pot sa imi tin gurita si sa nu ii ocarasc putin pe acestia....
